You are currently viewing Transporturile rutiere, în atenția inspectorilor de muncă dâmbovițeni

Transporturile rutiere, în atenția inspectorilor de muncă dâmbovițeni

COMUNICAT DE PRESĂ ITM DÂMBOVIȚA

Transporturile rutiere reprezintă unul dintre domeniile cu cel mai ridicat risc de accidentare a lucrătorilor, motiv pentru care Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a desfășurat, în trimestrul al II-lea al anului 2026, o amplă campanie de verificare a modului în care angajatorii respectă prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri și persoane, având ca obiectiv prevenirea accidentelor de muncă și reducerea riscurilor profesionale specifice acestui sector de activitate.

Potrivit specialiștilor, domeniul transporturilor se situează constant printre cele mai expuse sectoare din punctul de vedere al accidentelor de muncă, imediat după construcții. O parte importantă a evenimentelor se produce în timpul operațiunilor de încărcare și descărcare a mărfurilor, dar și ca urmare a manipulării manuale a sarcinilor, căderilor de la înălțime sau de la același nivel ori a unei coordonări insuficiente între persoanele implicate în activitatea de transport.

În cadrul acțiunilor derulate, inspectorii de muncă au urmărit verificarea modului în care angajatorii identifică și gestionează riscurile profesionale, asigură instruirea lucrătorilor, efectuează verificările tehnice obligatorii ale echipamentelor și respectă toate măsurile necesare pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță.

În județul Dâmbovița au fost efectuate 31 de controale, în urma cărora inspectorii de muncă au dispus 31 de măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate. Pentru neregulile identificate au fost sancționați 27 de angajatori, fiind aplicate 22 de avertismente și 9 amenzi contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei.

Printre cele mai frecvente neconformități constatate s-au numărat lipsa controlului medical la angajare sau periodic, instruirea insuficientă a lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă, efectuarea instruirii în afara programului de lucru, lipsa evaluării grupurilor sensibile la riscuri, neefectuarea verificărilor tehnice obligatorii ale unor echipamente de muncă, lipsa verificărilor instalațiilor de împământare, precum și neîndeplinirea unor obligații privind siguranța rezervoarelor de motorină.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița atrage atenția că respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă nu reprezintă doar o obligație legală, ci și o condiție esențială pentru prevenirea accidentelor și protejarea vieții lucrătorilor. Într-un domeniu în care activitatea se desfășoară, de multe ori, sub presiunea timpului și în condiții de risc, măsurile preventive pot face diferența dintre un loc de muncă sigur și producerea unui eveniment cu urmări grave.

Marius Lixandru, inspector-șef al ITM Dâmbovița: „În domeniul transporturilor nu există loc pentru compromisuri atunci când vorbim despre securitatea lucrătorilor. O instruire făcută superficial, un control medical omis sau o verificare tehnică ignorată pot avea consecințe dramatice. Scopul acestor campanii este, înainte de toate, prevenirea accidentelor și responsabilizarea angajatorilor. Investiția în siguranța oamenilor înseamnă, de fapt, investiția în continuitatea și performanța oricărei afaceri.”