You are currently viewing Căldura nu cedează ușor. Ce temperaturi anunță meteorologii pentru Muntenia, în următoarele două săptămâni

Căldura nu cedează ușor. Ce temperaturi anunță meteorologii pentru Muntenia, în următoarele două săptămâni

Meteorologii anunță că Muntenia va traversa încă două săptămâni cu temperaturi ridicate, chiar dacă, spre mijlocul intervalului de prognoză, vremea va cunoaște o ușoară răcorire.

La începutul perioadei, vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime care vor atinge, în medie, 35 de grade. Ulterior, valorile termice vor scădea treptat, astfel încât în jurul datei de 12 august maximele vor coborî la 31-32 de grade.

După această scurtă răcorire, temperaturile vor începe din nou să crească ușor. Până la sfârșitul intervalului de prognoză, maximele se vor menține, în medie, între 33 și 35 de grade, cu variații nesemnificative de la o zi la alta.

Și nopțile vor deveni ceva mai răcoroase comparativ cu începutul intervalului. Dacă în primele zile minimele vor fi, în medie, în jurul valorii de 19 grade, acestea vor coborî treptat până la aproximativ 16 grade în noaptea de 17 august. Ulterior, temperaturile minime vor oscila între 17 și 18 grade.

Potrivit prognozei ANM, deși se va resimți o ușoară diminuare a intensității căldurii în jurul datei de 12 august, vremea va rămâne, în ansamblu, specifică unei perioade de vară, cu temperaturi ridicate în cea mai mare parte a intervalului.

AUTOR: F.S.