You are currently viewing Podul peste Cricovul Dulce, de la Cornești, prinde contur. Investiție de 4,4 milioane de lei prin „Anghel Saligny”

Podul peste Cricovul Dulce, de la Cornești, prinde contur. Investiție de 4,4 milioane de lei prin „Anghel Saligny”

Lucrările la podul peste râul Cricovul Dulce, din satul Ungureni, comuna Cornești, avansează, investiția fiind verificată în teren de subprefectul județului Dâmbovița, Teodor Rădoi.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și include atât construirea noului pod, cât și reabilitarea drumului de acces către acesta. Valoarea aprobată pentru investiție este de 4,4 milioane de lei.

Am efectuat o vizită în teren la investiția privind construirea podului peste râul Cricovul Dulce, unde lucrările sunt în plină desfășurare. Pe lângă execuția podului, se lucrează și la drumul de acces”, a transmis subprefectul Teodor Rădoi.

Potrivit acestuia, obiectivul are un rol important pentru întreaga zonă, deoarece va asigura legătura dintre două localități și, implicit, dintre două județe.

Acest obiectiv are o importanță deosebită, întrucât va asigura legătura dintre două localități și, implicit, dintre două județe, contribuind la creșterea siguranței circulației și la dezvoltarea comunităților din zonă”, a precizat Teodor Rădoi.

Noua infrastructură este așteptată să îmbunătățească mobilitatea în zonă și să ofere condiții mai bune de circulație atât pentru locuitori, cât și pentru participanții la trafic care tranzitează această rută.

AUTOR: F.S.