You are currently viewing Încep lucrările de modernizare la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Târgoviște

Încep lucrările de modernizare la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Târgoviște

Lucrările de modernizare a Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște vor începe în perioada următoare, după ce pacienții internați au fost transferați, astfel încât activitatea medicală să nu fie afectată pe durata execuției investiției.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a precizat că proiectul are o valoare de peste 32 de milioane de lei și vizează reabilitarea și modernizarea corpurilor de clădire C1 și C3.

Investiția cuprinde lucrări de creștere a eficienței energetice, modernizarea sistemelor de ventilație și climatizare, înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare, precum și măsuri pentru reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare.

Pacienții Secției au fost deja transferați, astfel încât lucrările de modernizare să poată începe fără a afecta activitatea medicală. Prin acest proiect, în valoare de peste 32.000.000 de lei, vor fi reabilitate și modernizate corpurile de clădire C1 și C3, pentru a asigura condiții mai bune atât pacienților, cât și personalului medical”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Potrivit acestuia, investiția face parte din programul de modernizare a infrastructurii sanitare din județ.

Fiecare investiție în infrastructura medicală din județul nostru înseamnă mai multă siguranță, servicii medicale de calitate și un sistem de sănătate modern, de care să beneficieze toți dâmbovițenii”, a mai declarat Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.