You are currently viewing Utilaje ale Primăriei și voluntari, împreună pentru un drum mai bun în Cândești Vale

Utilaje ale Primăriei și voluntari, împreună pentru un drum mai bun în Cândești Vale

Locuitorii din Cândești Vale, chemați să participe la Primăria Cândești organizează, joi, 6 august, începând cu ora 08:30, o acțiune de voluntariat pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație pe drumul vicinal Buia, din satul Cândești Vale.

Demersul vine în urma solicitărilor formulate de mai mulți locuitori ai satului și va avea loc pe tronsonul cuprins între gospodăria de apă și Dealul lui Istrate.

Pentru desfășurarea lucrărilor, administrația locală va pune la dispoziție două tractoare cu remorci basculabile și două buldoexcavatoare, unul destinat încărcării balastului, iar celălalt nivelării acestuia.

Primarul comunei, Alexandru Tudose, îi invită pe locuitori, în special pe cei care au proprietăți cu acces din acest drum, să se alăture acțiunii cu tractoare, remorci și unelte de lucru, precum drujbe, lopeți sau sape.

Până în prezent și-au anunțat participarea mai mulți voluntari din comunitate, iar o altă echipă va transporta balast și pe drumul Delușel, spre Fântâna Rece.

Reprezentanții Primăriei subliniază că este o acțiune de interes pentru întreaga comunitate și își exprimă speranța că un număr cât mai mare de locuitori va răspunde apelului, astfel încât accesul pe aceste drumuri să fie îmbunătățit în beneficiul tuturor.

AUTOR: F.S.