Jandarmii vor fi la datorie la sfârșit de săptămână, astfel încât cetățenii care vor participa la manifestările publice organizate la nivelul județului nostru să se afle în siguranță.
Jandarmii vor fi prezenți în 5 localități dâmbovițene, unde vor avea loc activități cultural-artistice/ comerciale, recreative și sportive, astfel:
– sâmbătă, 8 august, la competiția de Mountain Bike „BikeXpert Alpine Challenge 2026” din orașul Pucioasa, la evenimentul „Forest Fest 2026” în Pădurea Bungetu, precum și la activitățile cultural-artistice/recreative ocazionate de „Ziua Comunei Șotânga” (parcul comunal);
– în zilele de 8 și 9 august, la activitățile cultural-artistice/comerciale prilejuite de „Zilele Comunei Braniștea” (izlazul comunal-intrare Titu);
– duminică, 9 august, începând cu ora 16:30, la meciul de fotbal din Campionatul Național, Liga a 2-a dintre echipele Chindia Târgoviște – Metaloglobus București, pe stadionul „Eugen Popescu” din municipiul Târgoviște.
Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, pentru desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță, precum și prevenirea faptelor antisociale.
Pe această cale, adresăm celor care vor fi prezenți la aceste evenimente publice următoarele recomandări preventive:
• să respecte măsurile stabilite de organizatorii evenimentelor;
• să evite implicarea în conflicte de orice natură și să adopte o atitudine preventivă, pentru siguranța proprie și a celor din jur;
• să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
• să semnaleze orice situație de pericol ori faptă antisocială la structurile de ordine și siguranță publică aflate în misiune.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul














