You are currently viewing A început restaurarea coifului de la Coțofenești

A început restaurarea coifului de la Coțofenești

De la descoperirea sa și până în prezent, coiful de la Coțofenești a reprezentat un reper al cercetării și valorificării patrimoniului arheologic românesc. Istoria sa, cuprinsă între momentul descoperirii și eforturile actuale de recuperare și restaurare, constituie o parte esențială a biografiei acestui artefact excepțional.
În acest context, Muzeul Național de Istorie a României oferă publicului acces la informații privind investigațiile de specialitate și etapele procesului de restaurare a coifului, după e acesta a avut de suferit în timpul jafului de la Muzeul  Drents, din orașul Assen, Olanda.

Prima etapă a investigațiilor necesare fundamentării și demarării procedurii de restaurare a constat în realizarea unei documentări imagistice complexe. Aceasta a avut ca obiectiv înregistrarea riguroasă a stării de conservare a coifului și constituirea unei baze de referință pentru toate etapele ulterioare de cercetare, conservare și restaurare.

Cea de-a doua etapă a programului de investigații a inclus un ansamblu complex de analize fizico-chimice non-invazive: microscopie optică și digitală, spectroscopie de fluorescență de raze X (XRF), microscopie electronică de baleiaj (SEM), spectrometrie de raze X cu dispersie în energie (EDX), spectrometrie cu emisie de raze X indusă de protoni (PIXE) și metalografie.

Analizele au fost realizate prin colaborarea specialiștilor Muzeului Național de Istorie a României cu cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și cu experți ai Agenției Patrimoniului Național din Regatul Țărilor de Jos.
Investigațiile au urmărit caracterizarea materialelor și a tehnicilor utilizate pentru realizarea coifului, evaluarea stării sale de conservare, precum și identificarea modificărilor survenite la nivelul suprafeței și al structurii piesei.

Pe baza rezultatelor investigațiilor de specialitate a fost elaborată strategia de conservare-restaurare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, strategie fundamentată pe principiile intervenției minime, compatibilității materialelor, reversibilității și documentării integrale.

În perioada următoare se va demara prima etapă a intervenției directe asupra coifului.

Editor: IFA