You are currently viewing Palatul Copiilor Târgoviște deschide înscrierile la Cercul de Oratorie și Dezbateri

Palatul Copiilor Târgoviște deschide înscrierile la Cercul de Oratorie și Dezbateri

Palatul Copiilor Târgoviște a deschis înscrierile pentru Cercul de Oratorie și Dezbateri, o activitate dedicată copiilor care doresc să își dezvolte abilitățile de comunicare, încrederea în sine și capacitatea de a-și susține ideile în mod clar și argumentat.

Potrivit organizatorilor, participanții vor lua parte la activități interactive, jocuri, exerciții de exprimare și dezbateri adaptate vârstei, într-un mediu prietenos, menit să stimuleze gândirea critică, creativitatea și imaginația.

În cadrul cercului, copiii vor învăța să comunice eficient și să își susțină punctul de vedere, să colaboreze și să lucreze în echipă, să își controleze emoțiile atunci când vorbesc în public, să creeze propriul conținut – de la povești și discursuri până la prezentări – și să își dezvolte încrederea în sine și spiritul de inițiativă.

Activitatea se desfășoară într-un cadru relaxat, bazat pe cărți, jocuri și exerciții practice, fiind coordonată de prof. Cornelia Popescu.

Înscrierile sunt deja deschise și se pot realiza atât online, cât și la sediul Palatului Copiilor Târgoviște. Organizatorii transmit că fiecare copil are ceva valoros de spus, iar acest cerc își propune să îi ofere instrumentele necesare pentru a-și face vocea auzită.

AUTOR: F.S.