Dâmbovițenii sunt invitați să participe la ediția din acest an a Zilei de Curățenie Națională, organizată pe 19 septembrie 2026, în cadrul campaniei „Let’s Do It, Romania!”, cea mai amplă acțiune de voluntariat pentru ecologizarea mediului din România.
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița promovează evenimentul și îi îndeamnă pe locuitorii județului să se alăture inițiativei, sub mesajul „Împreună facem diferența!”.
Organizatorii au dat deja startul înscrierilor și îi invită pe toți cei care doresc să contribuie la un mediu mai curat să își formeze echipe alături de familie, prieteni, colegi sau membri ai comunității.
„Pe 19 septembrie ne întâlnim din nou la cea mai mare acțiune de curățenie din România. Fie că ai mai participat sau vrei să vii pentru prima dată, acum este momentul să te înscrii. Ia-ți colegii, prietenii, familia sau comunitatea și hai să facem împreună un lucru simplu: să lăsăm locurile din natură pe care le iubim mai curate decât le-am găsit. Pentru că fiecare dintre noi lasă ceva în urmă. Tu ce lași în urma ta?”, este mesajul transmis de Let’s Do It, Romania!.
Înscrierile se realizează prin intermediul platformei dedicate, iar organizatorii speră ca și în acest an mii de voluntari din întreaga țară, inclusiv din județul Dâmbovița, să se implice în acțiuni de ecologizare desfășurate în comunitățile lor.
Ziua de Curățenie Națională reunește anual autorități, instituții, organizații, companii și voluntari care își propun să contribuie la protejarea mediului și la reducerea cantității de deșeuri abandonate în natură.
AUTOR: F.S.














