You are currently viewing Adormirea Maicii Domnului, prilej de rugăciune și sărbătoare în comuna Ulmi

Adormirea Maicii Domnului, prilej de rugăciune și sărbătoare în comuna Ulmi

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost marcată, astăzi, și în comuna Ulmi, unde credincioșii din parohiile Colanu și Ulmi și-au sărbătorit hramul. La manifestările religioase a participat și primarul comunei, Titi Bogdan, care a transmis un mesaj adresat comunității și tuturor celor care poartă numele Sfintei Fecioare Maria.

Astăzi, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am avut bucuria și binecuvântarea de a fi alături de două comunități care și-au sărbătorit hramul, Parohia Colanu și Parohia Ulmi. Două biserici, două comunități, dar aceeași credință și aceeași dragoste pentru Maica Domnului”, a transmis edilul.

Acesta a adresat și un gând de bine credincioșilor, cu prilejul uneia dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox.

Fie ca Sfânta Fecioară Maria să ne ocrotească familiile, să ne aducă pace în suflete și să nu ne lase niciodată singuri în încercările vieții. La mulți ani binecuvântați tuturor celor care îi poartă numele!”, a mai spus primarul comunei Ulmi.

AUTOR: F.S.