Credincioșii din satul Ciurari, comuna Lucieni, au sărbătorit astăzi hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, participând la slujbele religioase organizate cu prilejul uneia dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox.
La eveniment a fost prezent și primarul comunei Lucieni, Marius Tița, care a transmis un mesaj de credință și unitate adresat comunității.
„Astăzi am prăznuit, cu credință și bucurie, hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ciurari. A fost o zi deosebită, în care ne-am rugat împreună, ne-am bucurat de comuniunea dintre oameni și am cinstit-o pe Maica Domnului, ocrotitoarea acestui sfânt lăcaș”, a declarat edilul.
Acesta a transmis și un gând de bine pentru locuitorii comunei și pentru toți cei care își sărbătoresc onomastica.
„Dumnezeu să binecuvânteze comunitatea din Ciurari, să ne dăruiască sănătate, pace și înțelegere, iar Maica Domnului să ne ocrotească mereu familiile și casele! La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfintei Maria!”, a mai transmis primarul Marius Tița.

AUTOR: F.S.














