Consilierii locali din Vlădeni sunt convocați în ședință ordinară, joi, 20 august, de la ora 16:00, la sediul Primăriei. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâre care vizează atât administrația și bugetul comunei, cât și măsuri cu impact la nivelul comunității.
Unul dintre proiectele care urmează să intre în dezbaterea aleșilor locali privește clarificarea structurii taxei de salubritate, ca urmare a modificării fluxului de gestionare a deșeurilor municipale și a contribuției pentru economia circulară. Consilierii vor decide asupra noii structuri a taxei, în contextul schimbărilor intervenite în sistemul de gestionare a deșeurilor.
Pe ordinea de zi se află și acordarea, în anul 2026, a voucherelor de vacanță pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Primăriei Vlădeni. Proiectul supus votului vizează aprobarea regulamentului intern în baza căruia vor fi acordate aceste drepturi.
Un alt proiect privește alocarea din bugetul local a unui sprijin financiar pentru Parohia Vlădeni II, destinat achiziționării și montării unui sistem complet de protecție împotriva trăsnetului.
Consilierii vor avea de analizat și rectificarea bugetului local pentru trimestrul al III-lea al anului, precum și contul de execuție a bugetului comunei la data de 30 iunie 2026.
În total, ședința convocată pentru 20 august are șapte puncte pe ordinea de zi, primele două fiind rezervate aprobării proceselor-verbale ale unor ședințe anterioare.
AUTOR: F.S.














