You are currently viewing Programul Rabla a fost prelungit până la finalul anului

Programul Rabla a fost prelungit până la finalul anului

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, vineri, o nouă listă cu 3.661 de ecotichete, în valoare totală de 48,097 milioane de lei, în cadrul Programului Rabla Auto 2026, destinat persoanelor fizice, potrivit unui comunicat de presă.

Programul Rabla Auto 2026 a început pe 20 iulie 2026, la ora 10:00, cu un buget de 300 de milioane de lei pentru persoane fizice.
Programul Rabla Auto continuă să sprijine persoanele care doresc să îşi înlocuiască autovehiculele vechi cu unele mai puţin poluante. Aprobarea celor 3.661 de ecotichete reprezintă o nouă etapă în procesul de înnoire a parcului auto naţional şi, în acelaşi timp, un pas concret către reducerea impactului transportului asupra mediului şi încurajarea unei mobilităţi mai curate„, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică, în comunicat.

În termen de 60 de zile de la obţinerea statutului „beneficiar aprobat pentru finanţare”, solicitantul persoană fizică are obligaţia să distrugă şi să radieze din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, iar ulterior să încarce documentele în aplicaţia informatică şi să introducă data radierii autovehiculului uzat.

Sesiunea pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică, inclusiv motorizare GPL/GNC, precum şi a autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid se află în continuare în derulare.

În prezent,bugetul disponibil este de 10,79 milioane de lei, iar înscrierile se pot face până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat. Lista dosarelor aprobate este publicată pe site-ul AFM, în secţiunea aferentă Programului Rabla Auto pentru persoane fizice.

Pentru ediţia din acest an programului”Rabla”, suma alocată sesiunii de înscriere este de 300 de milioane de lei, iar persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete:

  • 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau a unei motociclete.

Editor: IFA