Diana Buzoianu a anunțat că a fost pus în transparență pentru dezbatere publică, ghidul pentru finanțarea investițiilor în baterii pentru stocarea energiei electrice, program asigurat din Fondul de Mediu.
„Vedem în aceste săptămâni cât de importantă este stocarea energiei produse de sistemele instalate de prosumatori. Am spus de câteva luni deja că anul acesta AFM va finanța nu noi sisteme cu panouri fotovoltaice, ci sistemele de stocare cu baterii pentru prosumatori. Promisiune făcută, promisiune ținută! Astăzi e pus în transparență ghidul pentru un program național care va finanța cu 400 de milioane de lei baterii pentru stocarea energiei. Suma maximă finanțată propusă pe sistem este de 15.000 de lei cu TVA, cu un plafon de 1250 lei kWh”, explică Diana Buzoianu.
Conform ghidului, sunt eligibile toate persoanele care au calitatea de prosumator. Finanțarea acordată de AFM este de maximum 75% din valoarea totală a proiectului, dar nu mai mult de 15.000 lei, TVA inclusă, și se acordă exclusiv pentru cheltuielile eligibile prevăzute de ghid. Diferența dintre valoarea totală a proiectului și finanțarea acordată de AFM reprezintă contribuția proprie a beneficiarului.
”Obiectul programului constă în finanţarea achiziționării şi instalării sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, în vederea acumulării necesarului de consum propriu, stocării în baterii şi livrării surplusului în reţeaua naţională”, se arată în ghid.
Editor: IFA














