Spitalul Municipal Moreni va beneficia de o nouă investiție importantă în infrastructura medicală. Primarul municipiului, Gabriel Purcaru, a anunțat semnarea contractului de execuție a lucrărilor pentru proiectul „Creșterea eficacității serviciilor medicale acordate pacienților critici (politraumă) în cadrul Spitalului Municipal Moreni”, finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027. Valoarea contractului este de 10.198.160,45 lei, iar lucrările au un termen de execuție de 24 de luni.
„Astăzi, am semnat contractul de execuție lucrări pentru proiectul «Creșterea eficacității serviciilor medicale acordate pacienților critici (politraumă) în cadrul Spitalului Municipal Moreni», finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027. Valoarea contractului este de 10.198.160,45 lei, iar perioada de execuție a lucrărilor este de 24 de luni”, a transmis primarul Gabriel Purcaru.
Potrivit edilului, obiectivul general al proiectului este creșterea accesului și eficienței serviciilor medicale destinate pacienților critici tratați în cadrul Spitalului Municipal Moreni.
Investiția prevede extinderea clădirii principale a spitalului prin construirea unui nou corp medical, cu regim de înălțime parter și un etaj, destinat îngrijirii pacienților aflați în stare critică. Totodată, noua clădire va fi dotată cu echipamente și aparatură medicală necesare desfășurării activității în condiții moderne.
„Obiectivul general al proiectului este creșterea accesului și eficacității serviciilor de îngrijire medicală a pacientului critic (politraumă) în cadrul Spitalului Municipal Moreni”, a precizat Gabriel Purcaru.
Primarul municipiului dâmbovițean subliniază că proiectul face parte din procesul de modernizare a sistemului sanitar local și urmărește îmbunătățirea condițiilor în care sunt tratați pacienții care necesită îngrijiri medicale complexe și intervenții de urgență.
AUTOR: F.S.














