O nouă ediție a Zilelor Cetății este în pregătire la Târgoviște, într-un an cu o semnificație aparte pentru municipiu – se împlinesc 630 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Evenimentele se vor desfășura în perioada 4–8 septembrie, în mai multe zone ale municipiului.
Primarul Târgoviștei, Cristian Stan, anunță un program amplu, care va aduce manifestări în Scuarul Primăriei, Centrul Vechi, Parcul Chindiei, la Cinema Independența, Complexul Turistic de Natație și bazele sportive.
Programul include Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, ajuns la ediția a XXV-a, Târgul de anticariat și Târgul Meșterilor Populari, dar și expoziții, spectacole de teatru, film, robotică și activități dedicate copiilor și seniorilor.
Concertele principale vor avea loc în zona Ruinelor din Parcul Chindiei, unde vor fi organizate și ateliere și jocuri medievale, tir cu arcul, pictură și activități pentru copii. Pe scenă vor urca Ioana Ignat, DJ Project, Misha Miller, Lora, Trooper, Lidia Buble și Smiley, alături de Trupa Etemasy, Kromath, Skyller și Trupa Zero.
Unul dintre momentele speciale ale ediției este programat sâmbătă seara, când publicul va putea urmări un spectacol multimedia cu drone și proiecție pe Turnul Chindiei. Duminică seara, concertele se vor încheia cu un foc de artificii.
Zilele Cetății vor avea și o componentă sportivă. Continuă Cupa Cartierelor Târgoviște, care va debuta pe 31 august, sunt programate turnee de tenis și, în premieră, de padel. Duminică va avea loc și un meci demonstrativ între reprezentanții municipiului și o echipă formată din foste glorii ale Naționalei de Fotbal a României și reprezentanți ai Naționalei de Fotbal a Artiștilor.
Ziua de 8 septembrie va fi rezervată momentelor oficiale, cu Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană, procesiunea către Curtea Domnească și ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște.
„Anul acesta, Târgoviște sărbătorește 630 de ani de la prima atestare documentară. Iar Zilele Cetății sunt momentul în care celebrăm împreună această aniversare”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

AUTOR: F.S.














