You are currently viewing TÂRGOVIȘTE: DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE

TÂRGOVIȘTE: DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE

La data de 19 august a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, doi tineri, ambii în vârstă de 15 ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul serii de 8 august a.c., în jurul orei 20:30, tinerii, în timp ce s-ar fi aflat în municipiul Târgoviște, ar fi provocat o stare de temere, prin adresarea de amenințări cu acte de violență, unor minori, de 15 de ani și i-ar fi deposedat de sumele de bani pe care le-ar fi deținut asupra lor, în valoare totală de 174 de lei.

Pe parcursul zilei de astăzi, 20 august a.c., cei doi vor fi prezentați magistraților, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de prezumției de nevinovăție.

IPJ DÂMBOVIȚA