You are currently viewing VIZITĂ PASTORALĂ A IPS PĂRINTE NIFON ÎN PROTOIERIILE TÂRGOVIȘTE NORD, TÂRGOVIȘTE SUD ȘI TITU

VIZITĂ PASTORALĂ A IPS PĂRINTE NIFON ÎN PROTOIERIILE TÂRGOVIȘTE NORD, TÂRGOVIȘTE SUD ȘI TITU

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a efectuat luni, 24 august 2026, o vizită pastorală în Protoieria Târgoviște Nord, la Parohia „Sf. Împărați”, în Protoieria Târgoviște Sud, la parohiile Colanu, Văcărești și Cojasca, precum și în Protoieria Titu, la Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice din Răcari și la Parohia Niculești.

La Parohia „Sf. Împărați” din Municipiul Târgoviște, Chiriarhul nostru a evaluat lucrările de reabilitare ale sfântului locaș, recent încheiate, precum și amenajările peisagistice din curtea bisericii, alături de cele privind finalizarea clădirii anexă, având în vedere apropiata resfințire a locașului de cult.

La Parohia Colanu, Înaltpreasfinția Sa a oferit îndrumări pentru dinamizarea activităților pastorale și pentru dezvoltarea programelor catehetice dedicate tinerilor.

La Parohia Văcărești, unde au fost finalizate lucrările de pictură și a fost înfrumusețată biserica la exterior, în vederea sfințirii locașului de cult, Înaltul Ierarh a oferit lămuriri privind optimizarea etapelor de finalizare a clădirii multifuncționale.

La Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice din Răcari, i-au fost prezentate Înaltpreasfinției Sale lucrările necesare de reabilitare și de modernizare care trebuie efectuate în vederea licențierii și începerii activității instituției.

La Parohia Cojasca, Părintele Mitropolit Nifon a evaluat, șantierul de restaurare a picturii, oferind recomandări pentru buna continuare a lucrărilor. De asemenea, în prezența domnului sponsor Marian Lipan și a familiei acestuia, a dat îndrumări referitoare la edificarea unei noi biserici pentru comunitatea din satul Iazu. Având în vedere includerea parohiei în proiectul „Centrul de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul»” din orașul Pantelimon, județul Ilfov, coordonat de Patriarhia Română, Înaltului Ierarh i-au fost prezentate detalii practice privind această colaborare.

La Parohia Niculești, unde au fost realizate ample lucrări de reabilitare și întreținere ale sfântului locaș, precum și ale clopotniței, Înaltul Ierarh a oferit îndrumări privind definitivarea acestor lucrări în perspectiva resfințirii bisericii.

La vizita pastorală a participat domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, alături de primarii localităților vizitate, care și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini proiectele aflate în derulare: domnul Ionuț Irinel Badea, Primarul comunei Văcărești,  domnul Marius Caravețeanu, Primarul orașului Răcari, domnul Bogdan Tănase, Viceprimarul comunei Niculești și domnul Marcel Bamboi, Primarul comunei Cojasca.

Cu acest prilej, preoții de la aceste parohii au prezentat Înaltpreasfinției Sale problemele concrete cu care se confruntă, atât din punct de vedere pastoral-misionar, cât și administrativ-patrimonial, referitoare la stadiul actual al lucrărilor și la proiectele parohiale în derulare, primind îndrumări pentru buna, eficienta și rapida lor finalizare, în acord cu nevoile comunităților locale.

Pe tot parcursul vizitei, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de Părintele Vicar eparhial, de Părinți Consilieri de la Centrul eparhial și de protopopii protoieriilor Târgoviște Nord, Târgoviște Sud și Titu.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI