Agnes Terezia Erich, directorul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, se numără printre cei zece mentori selectați în cadrul proiectului-pilot „Femei în Excelență și Mentorat” (FEM), lansat luni, 24 august, la Academia Oamenilor de Știință din România, la București.
Lansarea primei ediții a programului a fost moderată de prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, iar invitata evenimentului a fost Gabriela Popescu, expert în comunicare externă în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă și voluntar ONU.
Programul se va desfășura în perioada 2026–2027 și urmărește sprijinirea femeilor în dezvoltarea profesională, prin mentorat și coaching de carieră. Pentru Agnes Erich, participarea are și o semnificație personală, în condițiile în care proiectul este coordonat de prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, președintele AOSR, cea care i-a fost, la rândul său, mentor.
„Sunt extrem de onorată să fiu cooptată printre cei 10 mentori selectați pentru a ghida viitoarea generație de femei de succes în parcursul lor de coaching de carieră (2026–2027)”, a transmis directorul Bibliotecii Județene Dâmbovița.
Agnes Erich vorbește despre noul rol și din perspectiva experienței pe care a acumulat-o de-a lungul carierei și pe care, de această dată, o va pune în sprijinul altor femei aflate în proces de dezvoltare profesională.
„Cred cu tărie că puterea unei femei crește atunci când ridică și susține alte femei. Intru în acest proiect cu inima deschisă, gata să ofer din experiența mea și să construim împreună povești de succes”, a precizat aceasta.
Prin cooptarea sa în echipa celor zece mentori, Dâmbovița are astfel o reprezentantă în prima ediție a programului FEM, într-un rol care duce mai departe chiar mecanismul pe care se bazează proiectul, experiența primită la un moment dat prin mentorat și îmbogățită cu experiențe de viață este transmisă, mai târziu, unei noi generații.

AUTOR: F.S.














