Cărțile electronice de identitate vor putea înlocui cardurile de sănătate, începând cu 1 septembrie, însă utilizarea lor nu va fi obligatorie, anunță TVR Info.
Sistemul se află încă în faza de testare, însă permite folosirea noilor documente la medicul de familie, consultații, spitalizări sau achiziția medicamentelor compensate, prin intermediul platformei eSanatateaMea.
Persoanele care nu și-au schimbat documentele vor putea folosi cardul de sănătate, ca până acum, anunță oficialii din Ministerul de Interne.
Extinderea funcțiilor cărții de identitate electronice face parte din procesul mai larg de digitalizare a administrației publice.
Editor: IFA














