You are currently viewing LADY DIANA, PRINȚESA PE CARE TIMPUL NU A REUȘIT SĂ O FACĂ UITATĂ – ALEXANDRA MARINESCU

LADY DIANA, PRINȚESA PE CARE TIMPUL NU A REUȘIT SĂ O FACĂ UITATĂ – ALEXANDRA MARINESCU

Inevitabil, când vorbim despre Harry, despre întoarcerea lui în Marea Britanie și despre relația lui complicată cu familia regală, ajungem, mai devreme sau mai târziu, la un singur nume: Lady Diana. Pentru că, deși au trecut aproape trei decenii de la moartea ei, mama lui Harry continuă să fie prezentă în aproape fiecare poveste importantă despre fiii ei. E ciudat cum funcționează memoria oamenilor. Uneori, cineva pleacă și, în loc să fie uitat încet, ajunge să fie povestit din nou și din nou. Lady Diana este unul dintre cele mai bune exemple, iar asta ridică o întrebare simplă, dar deloc ușoară: de ce încă ne fascinează atât de mult Lady Diana?

Poate pentru că povestea Dianei nu seamănă prea mult cu o poveste regală clasică. A fost prințesă, dar publicul a avut mereu impresia că vede și omul din spatele titlului. A zâmbit, a greșit, a fost fotografiată în momente în care probabil și-ar fi dorit să nu fie fotografiată și a vorbit despre lucruri despre care familia regală nu era tocmai obișnuită să vorbească. Diana a avut un rol important și în schimbarea imaginii monarhiei. Palatul regal spune că a fost implicată în peste 100 de organizații caritabile și că a susținut cauze legate de oamenii fără adăpost, copii, persoane cu dizabilități și oameni afectați de HIV/SIDA. Și, cu toate astea, nu doar generozitatea ei a făcut-o atât de memorabilă. Era și felul în care se apropia de oameni. Nu părea interesată să păstreze mereu acea distanță rigidă pe care ne-o imaginăm atunci când spunem „familie regală”. Tocmai această combinație dintre statut și vulnerabilitate a făcut-o atât de ușor de transformat într-un simbol.

Apoi au venit William și Harry. Astăzi, orice veste despre cei doi readuce inevitabil numele mamei lor în discuție. Când Harry și Meghan au revenit recent în Marea Britanie împreună cu Archie și Lilibet, întrebarea „Oare ce ar fi spus Diana?” a apărut aproape firesc. Nu avem cum să știm răspunsul, bineînțeles. Putem doar să ne imaginăm că ar fi fost emoționată să-și vadă nepoții crescând mai aproape de locul în care s-au născut și de familia tatălui lor. Mai există însă ceva. Diana nu mai aparține doar generației care a urmărit-o la televizor. A devenit un personaj pe care generațiile mai tinere îl descoperă prin imagini, povești și producții despre familia regală, iar faptul că există în continuare interes pentru hainele ei, pentru viața ei și pentru felul în care și-a crescut copiii arată că povestea nu s-a închis odată cu moartea ei.

În 2026, o nouă expoziție dedicată Dianei va aduce în prim-plan sute de obiecte personale, inclusiv haine, scrisori și bijuterii. Expoziția „Diana: Love Life Legacy” va fi deschisă la Ronald Reagan Presidential Library din noiembrie 2026 până în mai 2027. Pentru că oamenii nu sunt fascinați doar de prințesa care a murit într-o noapte de august, sunt fascinați de femeia care a încercat să fie om într-o lume în care i se cerea să fie simbol. Acum, când Harry își crește copiii departe de viața regală tradițională, iar William își pregătește propriul drum către tron, povestea Dianei continuă, fără să mai aibă nevoie de ea pentru a merge înainte. Acesta este paradoxul. Chiar dacă a murit cu mult timp în urmă, acțiunile familiei ei încă ne fac să ne gândim la ea. Și cât timp amintirea rămâne, într-un fel, Lady Diana nu a plecat niciodată cu adevărat.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.