PNL Dâmbovița pune în prim-plan datele privind execuția bugetară a României în primele șapte luni ale anului și susține că reducerea deficitului a fost însoțită de menținerea unui nivel ridicat al investițiilor.
Potrivit datelor prezentate de organizația județeană a liberalilor, deficitul bugetar a ajuns la 2,34% din PIB, față de 3,99% în perioada similară a anului trecut.
În același interval, investițiile ar fi însumat 76,5 miliarde de lei, în creștere cu aproape 24% față de anul precedent, fondurile fiind direcționate către proiecte de infrastructură, școli, spitale și alte investiții de dezvoltare.
Un rol important în finanțarea acestora îl au banii europeni. Conform informațiilor prezentate de PNL Dâmbovița, 71% din volumul investițiilor este susținut prin proiecte cu finanțare europeană și prin PNRR.
Liberalii mai arată că peste 20,4 miliarde de lei au fost rambursate companiilor prin TVA, măsură despre care afirmă că a contribuit la menținerea lichidității în economie și la sprijinirea mediului de afaceri.
„Aceste rezultate arată că responsabilitatea fiscală și dezvoltarea pot merge împreună. România are nevoie de investiții, fonduri europene și o administrație care gestionează eficient banii publici”, este mesajul transmis de PNL Dâmbovița.
Organizația județeană susține, în acest context, continuarea politicilor orientate către investiții, atragerea fondurilor europene și menținerea stabilității financiare.
AUTOR: F.S.














