Zilele Cetății aduc în acest weekend mii de oameni în zonele în care sunt organizate concerte, spectacole și celelalte manifestări din Târgoviște, iar pompierii dâmbovițeni sunt prezenți în teren, cu echipaje și mijloace de intervenție pregătite să acționeze în cazul unei situații de urgență.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița anunță că dispozitivele vor fi menținute pe întreaga durată a evenimentelor.
„Pompierii dâmbovițeni sunt prezenți în zona de desfășurare a manifestărilor, cu forțe și mijloace de intervenție pregătite să răspundă prompt în cazul producerii unor situații de urgență”, transmite ISU Dâmbovița.
Prezența unui public numeros presupune însă și puțină grijă din partea participanților. În zonele aglomerate este important să fie evitată îmbulzeala, să fie respectate indicațiile organizatorilor și ale personalului de ordine, iar căile de acces și evacuare să rămână libere. Mașinile parcate nu trebuie să blocheze accesul autospecialelor de intervenție.
O atenție aparte trebuie acordată copiilor, mai ales în mulțime. Pompierii recomandă supravegherea permanentă a celor mici în cadrul evenimentelor publice, tocmai pentru a evita situațiile în care aceștia se rătăcesc sau ajung în zone nepotrivite.
În cazul producerii unei situații de urgență, participanții trebuie să evite panica, să permită accesul echipajelor de intervenție și să urmeze indicațiile personalului din teren. Dacă este necesar apelul la 112, informațiile despre locul și natura incidentului trebuie comunicate cât mai clar operatorului.
„Echipajele noastre sunt aici pentru siguranța participanților, pe întreaga durată a evenimentelor”, precizează ISU Dâmbovița.
AUTOR: F.S.














