Cei doi reprezentanți americani speră la „întâlniri la fel de productive” în Ucraina, după ce au purtat discuții cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova privind încheierea războiului, au transmis aceștia.
Steve Witkoff și Jared Kushner urmează să aterizeze la Kiev duminică, după ce au „discutat sâmbătă planuri substanțiale pentru următorii pași” cu Putin, potrivit Casei Albe.
Va fi prima vizită a principalilor negociatori ai președintelui american Donald Trump în capitala Ucrainei.
Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au convenit să oprească atacurile asupra capitalelor celuilalt timp de trei zile, cât delegația americanilor se află în misiune.
Discuțiile de sâmbătă de la Moscova au durat trei ore și s-au desfășurat cu ușile închise în reședința oficială a lui Putin din Moscova, potrivit presei de stat ruse.
Editor: IFA














