You are currently viewing Pasajul Basarab se redeschide complet începând de luni

Pasajul Basarab se redeschide complet începând de luni

După două și luni și jumătate de lucrări, Podul Basarab din București se va redeschide în această noapte, a anunțat duminică primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.

Odată cu redeschiderea completă pentru traficul rutier, vor reveni și tramvaiele, suspendate pe pasaj din 20 iunie. De mâine dimineață, circulația tramvaielor 1 și 10 va reveni la normal pe Podul Basarab. Liniile 4, 11 și 47 vor fi reînființate; Linia de tramvai 54 și linia navetă 610, înființate pentru perioada lucrărilor, vor fi suspendate.

Pe cel de-al doilea sens al pasajului, între Șoseaua Grozăvești și Bulevardul Titulescu, au fost finalizate frezarea și asfaltarea carosabilului, precum și trasarea marcajelor rutiere. Înainte de redeschiderea completă a pasajului, muncitorii lucrează la rosturile de dilatație, tablierul metalic și bretelele de urcare și coborâre.

Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, aşa cum am promis. Restul lucrărilor de reparaţii vor continua pentru ca la începutul anului viitor să putem recepţiona această lucrare nerecepţionată şi neîntreţinută de peste 15 ani de la darea în folosinţă. Am început pe 20 iunie şi, până acum, ne-am concentrat pe lucrările care implică traficul. Am închis alternativ câte o arteră a podului, iar pe cealaltă s-a circulat în dublu sens”, a scris Ciucu duminică pe Facebook.

„S-a lucrat în două schimburi, inclusiv în weekend-uri. Nu am terminat. Până la finalul anului înlocuim gardurile ruginite şi panourile de protecţie fonică, curăţăm şi protejăm toate elementele de beton pe care nu s-a intervenit până acum, reabilităm staţia de tramvai: plexiglass, scări, lifturi şi scări rulante. Totul va fi reparat sau înlocuit, pus în siguranţă, igienizat. De ce e important să facem aceste lucrări? Din două motive: pasajul se degradase şi nu mai prezenta siguranţă; doar aşa îi vom putea face recepţia finală şi, pe viitor, îi vom putea asigura mentenanţa”, a mai scris Ciprian Ciucu.

editor: IFA