Prima zi a noului an școlar a adus la Dobra și inaugurarea grădiniței din localitate, după finalizarea unui amplu proces de reabilitare, modernizare și dotare.
Primarul comunei Dobra, Daniel Nica, a deschis oficial unitatea de învățământ alături de reprezentanți ai administrației județene, ai mediului politic și universitar, cadre didactice, părinți și membri ai comunității.
„Și copiii din satul Dobra, la fel ca cei din satul Mărcești, merită cele mai bune condiții pentru a învăța”, a transmis Daniel Nica.
La inaugurare au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, deputatul Carmen Holban și Claudia Gilia, președintele Senatului Universității „Valahia” din Târgoviște, precum și primari din județ.

Lucrările din infrastructura educațională a comunei continuă și la Mărcești. Școala din sat este finalizată, însă mai sunt de instalat mobilierul și dotările, astfel că inaugurarea va avea loc ulterior.
„Vă reamintesc că și Școala din Mărcești este gata, însă o vom inaugura în curând. Acolo încă lucrăm la instalarea mobilierului și a dotărilor”, a precizat primarul Daniel Nica.

AUTOR: F.S.














