You are currently viewing Tânăr șofer din Ocnița, depistat conducând drogat un autoturism!

Tânăr șofer din Ocnița, depistat conducând drogat un autoturism!

La data de 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Precizăm faptul că, la data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 19:40, polițiștii au oprit pentru control pe strada Laminorului, din municipiul Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat, de 32 ani, din comuna Ocnița.

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, iar din buletinele de analiză toxicologică a rezultat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, fiind dispuse măsurile prevăzute de lege.

IPJ DÂMBOVIȚA