Unul dintre cele mai cunoscute filme ale universului Marvel revine în cinematografe la șapte ani de la lansarea originală. „Avengers: Endgame – Encore” va putea fi văzut, din 23 septembrie, și la Cinema Independența din Târgoviște.
Nu este însă doar o simplă reluare a producției din 2019. Versiunea „Encore” conține material suplimentar și a fost concepută inclusiv pentru a face legătura cu următorul mare film al francizei, „Avengers: Doomsday”, așteptat în cinematografe în decembrie 2026. Versiunile clasificate până acum au durate mai mari decât filmul original, iar anumite formate includ conținut suplimentar și o nouă secvență post-generic.
Povestea îi readuce pe spectatori în momentul de după dezastrul provocat de Thanos. Tony Stark se află izolat în spațiu, în timp ce Thor, Black Widow, Captain America, Bruce Banner și ceilalți eroi rămași încearcă să găsească o cale pentru a-i recupera pe cei dispăruți și a reface ceea ce a fost distrus.
„Dar Encore nu înseamnă doar o revenire… Începând cu 23 septembrie, retrăiește Avengers: Endgame la cinema și pregătește-te pentru un nou capitol care se conturează în decembrie 2026”, este invitația transmisă de Cinema Independența.
Relansarea pregătește terenul pentru „Avengers: Doomsday”, care îi va readuce pe frații Anthony și Joe Russo la regia unui film Avengers.
AUTOR: F.S.














