Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României și fost parlamentar de Dâmbovița, este vehiculat în ultimele ore printre variantele luate în calcul în contextul consultărilor politice de la Palatul Cotroceni, ca viitor premier.
Potrivit unor surse politice citate de Adevărul, PSD ar fi avansat numele lui Leonardo Badea pentru conducerea unui posibil guvern tehnocrat, în timp ce alte publicații îl prezintă drept una dintre variantele discutate pentru Palatul Victoria.
Discuțiile au loc chiar în ziua în care președintele Nicușor Dan a convocat la Cotroceni partidele parlamentare pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru. Până înaintea consultărilor, propunerile oficiale anunțate erau Sorin Grindeanu, din partea PSD, și Siegfried Mureșan, susținut de PNL-USR-UDMR, fără ca vreuna dintre formule să vină cu o majoritate parlamentară deja constituită.
Leonardo Badea are 51 de ani și este originar din Târgoviște. A reprezentat Dâmbovița în Parlament, fiind ales senator în 2012 și deputat în 2016. A condus Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, iar ulterior a părăsit Parlamentul pentru conducerea Autorității de Supraveghere Financiară, instituție pe care a condus-o între 2017 și 2019. În prezent este vicepreședinte al Consiliului de administrație și prim-viceguvernator al BNR.
Economist de profesie, Badea a absolvit Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE București și este doctor în contabilitate.
Nu este pentru prima dată când numele fostului parlamentar de Dâmbovița apare într-o asemenea ecuație politică. În 2020, Leonardo Badea s-a aflat printre variantele discutate de PSD pentru funcția de premier, iar Ziarul Financiar notează că numele său a revenit în discuție și cu alte ocazii în care s-a pus problema formării unui nou guvern.
În timp ce la București se desfășoară negocierile politice, Leonardo Badea se află astăzi la Chișinău, potrivit informațiilor publicate de Ziarul Financiar, în contextul evenimentelor organizate în jurul aniversării a 35 de ani de activitate a Băncii Naționale a Moldovei.
AUTOR: F.S.














