Două proiecte cu finanțare europeană, cu o valoare cumulată de peste 34 de milioane de lei, sunt în derulare la Găești. Lucrările vizează modernizarea Liceului Tehnologic „Iordache Golescu” și creșterea eficienței energetice a Blocului 45.
Stadiul celor două investiții a fost verificat astăzi în teren de primarul Alexandru Iorga, împreună cu reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.
Cea mai mare dintre investiții, în valoare de 19.520.816,92 lei, vizează reabilitarea și modernizarea corpurilor 0 și C ale Liceului Tehnologic „Iordache Golescu”. Lucrările acoperă o suprafață de 2.304 metri pătrați.
Cel de-al doilea proiect este destinat anvelopării Blocului 45 și creșterii eficienței energetice a clădirii. Valoarea totală ajunge la 14.550.425,48 lei, dintre care 14.168.482,39 lei reprezintă cheltuieli eligibile.
„Pentru mine este important ca proiectele să nu rămână doar pe hârtie. Le urmărim direct pe teren, discutăm problemele și căutăm soluții pentru ca lucrările să meargă înainte”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Ambele investiții sunt realizate cu fonduri europene nerambursabile și se află în etapa de execuție.

AUTOR: F.S.














