Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la finalul consultărilor cu Nicușor Dan, că i-a transmis șeful statului că PSD e îndreptățit să conducă Guvernul României, având în vedere că partidul său a câştigat alegerile parlamentare din 2024.
Întâlnirea a durat aproximativ 20 de minute, mai puţin decât era programat, scrie News.ro.
„Partidul Social Democrat, de fiecare dată când a fost la guvernare, de fiecare dată când a format Guvernul și de fiecare dată când a condus un Guvern, a dus România la creștere economică, a făcut ca românii să trăiască mai bine și nu am avut sincope în ceea ce privește gestionarea economiei. Drept dovadă stau ultimele guverne pe care partidul social-democrat le-a condus.
Din perspectiva partidelor de dreapta, aproape de fiecare dată când au guvernat, acestea au dus România în criză, ceea ce a însemnat scădere economică și o viață mai grea pentru români.
I-am spus președintelui că suntem pregătiți să preluăm guvernarea. Așa cum bine știți, avem decizii pe care PSD le-a luat în forurile de conducere ale partidului, prin care ne dorim să conducem Guvernul. Suntem îndreptățiți, fiind cel mai mare grup parlamentar. Am câștigat alegerile din 2024, iar acest lucru ne aduce în această situație. Știm să guvernăm bine. Suntem într-o situație dificilă, România are nevoie de un Guvern, are nevoie de stabilitate, are nevoie de un act de guvernare coerent.
Faptul că am ajuns în această situație se datorează modului prost în care Ilie Bolojan a condus Guvernul în ultimul an. Tocmai de aceea, în primăvară am luat decizia de a ieși din coaliția de guvernare, deși am intrat în ea cu bună-credință. Am luat această decizie și am făcut bine, fiindcă direcția era proastă. Această direcție trebuie îndreptată”, a declarat liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Editor: IFA














