You are currently viewing Dâmbovițeanul Florin Bănică anunță o finanțare de 1,5 miliarde de lei pentru apă și canalizare. Cât pot primi primăriile

Dâmbovițeanul Florin Bănică anunță o finanțare de 1,5 miliarde de lei pentru apă și canalizare. Cât pot primi primăriile

Administrațiile locale ar putea beneficia de finanțări de până la 30 de milioane de lei pentru proiecte de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, printr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu al cărui ghid a fost pus în consultare publică.

Programul are o alocare totală de 1,5 miliarde de lei, una dintre cele mai importante prevăzute în bugetul AFM pentru 2026. Anunțul a fost făcut de instituția condusă de dâmbovițeanul Florin Bănică, președinte al Administrației Fondului pentru Mediu din martie 2025.

Sumele maxime propuse diferă în funcție de populația unităților administrativ-teritoriale. UAT-urile cu mai puțin de 5.000 de locuitori vor putea solicita până la 12 milioane de lei cu TVA, cele cu o populație între 5.000 și 10.000 de locuitori – până la 20 de milioane de lei, iar localitățile cu peste 10.000 de locuitori – până la 30 de milioane de lei.

O noutate importantă a proiectului de ghid este introducerea unei contribuții proprii obligatorii. Finanțarea AFM va putea acoperi maximum 95% din cheltuielile eligibile, ceea ce înseamnă că beneficiarii trebuie să asigure cel puțin 5%. Pentru proiectele care contribuie la conformarea aglomerărilor vizate de Cauza C-668/25, contribuția minimă propusă de Comisia Europeană este de 10%.

„Prin punerea în dezbatere publică a ghidului Programului Apă-Canal facem un pas important pentru susținerea investițiilor în infrastructura de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate. Ne dorim ca finanțarea să fie direcționată către proiecte mature, cu impact concret asupra comunităților și asupra accesului oamenilor la servicii de apă și canalizare”, a declarat Florin Bănică.

Proiectul ghidului rămâne în consultare publică timp de 30 de zile, perioadă în care persoanele și instituțiile interesate pot transmite propuneri, observații și sugestii. Ulterior, acestea vor fi analizate, iar forma finală a Ghidului de finanțare urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

AUTOR: F.S.