You are currently viewing Exercițiu comun româno-ungar pentru gestionarea unor situații de urmărire transfrontalieră

Exercițiu comun româno-ungar pentru gestionarea unor situații de urmărire transfrontalieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand și Sectorul Poliției de Frontieră Curtici, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, au desfășurat activități comune cu structurile de poliție din Ungaria, pentru exersarea cooperării operative în cazul unei urmăriri transfrontaliere.

La exercițiu au participat, din partea Ungariei, reprezentanți ai Căpităniei de Poliție a Comitatului Békés și ai Căpităniei de Poliție Gyula.

Scenariul a presupus sesizarea, prin 112, a răpirii unei persoane în localitatea Socodor, județul Arad. Două persoane suspectate de comiterea faptei au părăsit zona cu un autoturism înmatriculat în Ungaria și s-au îndreptat către teritoriul maghiar, încercând să se sustragă de la identificare și reținere. În urma acțiunii coordonate a structurilor din cele două state, persoanele suspecte au fost interceptate și reținute pe teritoriul Ungariei.

Activitatea a urmărit consolidarea cooperării româno-ungare, schimbul operativ de informații și coordonarea forțelor din cele două state în situații de urmărire transfrontalieră.

Editor: IFA