You are currently viewing 11 medalii pentru România la Mondialele de Judo Veterani! Patru titluri mondiale și locul 8 în lume

11 medalii pentru România la Mondialele de Judo Veterani! Patru titluri mondiale și locul 8 în lume

România a încheiat în forță Campionatul Mondial de Judo Veterani 2026, desfășurat la Sarajevo, cu un bilanț impresionant: 11 medalii, dintre care patru de aur și șapte de bronz. Cu această performanță, delegația tricoloră s-a clasat pe locul 8 în clasamentul general pe națiuni, într-o competiție care a reunit sportivi din 65 de țări.

Cei 30 de judoka români prezenți la Sarajevo au demonstrat că experiența, disciplina și pasiunea pentru sportul de performanță nu au vârstă. Patru dintre reprezentanții României au devenit campioni mondiali, în timp ce alți șapte sportivi au urcat pe treapta a treia a podiumului.

Patru campioni mondiali pentru România 

Tricolorul a fost ridicat de patru ori în vârful podiumului mondial. Andrei Otvos, Lena Sterea, Gabriel Mardareșvici și Dragoș Cremene au cucerit medaliile de aur și și-au trecut în palmares titlurile mondiale la Sarajevo.

Performanțele celor patru sportivi:

-Andrei Otvos – AM Judo Club Tora Oradea – medalie de aur;

-Lena Sterea – CS Pantheon – medalie de aur;

-Gabriel Mardareșvici – CS Politehnica Iași – medalie de aur;

-Dragoș Cremene – CSM Bacău – medalie de aur.

Cele patru titluri mondiale reprezintă punctul culminant al unei participări remarcabile a României și răsplătesc ani de pregătire, experiență competițională și muncă susținută.

Șapte medalii de bronz pentru tricolori 

România a avut reprezentare consistentă și pe celelalte trepte ale podiumului. Șapte sportivi au câștigat medalii de bronz, contribuind decisiv la clasarea delegației tricolore între primele zece națiuni ale competiției. Medaliații României:

-Ionuț Munteanu – CSM Onești – medalie de bronz;

-Aurel Gavriș – AM Judo Club Tora – medalie de bronz;

-Marin Chirazi – CS Politehnica Iași – medalie de bronz;

-Simona Arus – CSM Bacău – medalie de bronz;

-Maricela Grădișteanu – ACS Mondo Sport Focșani – medalie de bronz;

-Brândușa Vărăreanu – CS Shinzo Ran – medalie de bronz;

-Oana Poastolea – CSM Hontai București – medalie de bronz.

România, locul 8 în lume 

Cu 11 medalii cucerite de 30 de sportivi, România a încheiat Campionatul Mondial de Judo Veterani 2026 pe locul 8 în clasamentul general pe națiuni, dintr-un total de 65 de țări participante.

Este un rezultat care plasează delegația tricoloră în prima parte a ierarhiei mondiale și confirmă competitivitatea judoului românesc în sectorul veteranilor.

M.I.