You are currently viewing ANAF Antifraudă: peste 900.000 de lei achitați la bugetul de stat în urma unui control antifraudă la un salon de servicii de estetică  din București

ANAF Antifraudă: peste 900.000 de lei achitați la bugetul de stat în urma unui control antifraudă la un salon de servicii de estetică  din București

În urma analizelor de risc fiscal, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală au efectuat un control antifraudă la un salon de servicii estetice din București, în cadrul căruia au fost identificate o serie de deficiențe fiscale.
În evaluarea riscului fiscal au fost  analizate inclusiv informații disponibile în spațiul public privind activitatea desfășurată de societate. Reprezentantul acesteia promova pe rețelele de socializare servicii cu tarife de până la 2.000 de euro, informații care au fost coroborate cu datele fiscale aflate la dispoziția organelor de control.
Principalele aspecte constatate au vizat:
– înregistrarea unor depuneri de numerar drept creditări ale societății, deși verificările au evidențiat că sumele respective proveneau, în fapt, din încasări aferente serviciilor prestate și nu reprezentau împrumuturi acordate societății de către asociați sau administratori;
– înregistrarea unor cheltuieli efectuate în interes personal, care nu aveau legătură cu desfășurarea activității economice și nu îndeplineau condițiile legale pentru deducerea fiscală;
– înregistrarea unor cheltuieli și deducerea nelegală a TVA aferente utilizării și achiziției în sistem de leasing a două autoturisme cu o valoare totală de peste 335.000 de euro, inclusiv cheltuieli aferente utilizării acestora în interes personal, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația fiscală;
– înregistrarea cu întârziere a unor sume încasate pentru serviciile prestate, prin menținerea acestora în evidența contabilă sub forma unor avansuri, precum și colectarea cu întârziere a TVA aferente.
În urma controlului Antifraudă, au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de peste 537.000 de lei.
Administratorul societății a achitat la bugetul de stat suma totală de 905.212 lei, reprezentând prejudiciul constatat, majorarea de 15%, precum și dobânzile și penalitățile aferente.

În urma achitării integrale a prejudiciului constatat, a majorării de 15%, precum și a dobânzilor și penalităților aferente, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, administratorul societății a beneficiat de clauza de nepedepsire prevăzută de lege, astfel încât nu se mai impune sesizarea organelor de urmărire penală.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală continuă monitorizarea și verificarea contribuabililor care prezintă risc fiscal, cu prioritate în domeniile în care sunt identificate forme de diminuare a bazei impozabile, necolectarea sau deducerea nelegală a TVA, precum și neevidențierea sau evidențierea necorespunzătoare a veniturilor provenite din activități economice.