You are currently viewing O femeie corbonizată în urma unui incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Braşov

O femeie corbonizată în urma unui incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Braşov

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Braşov, iar o femeie de 27 de ani, pacientă, a fost găsită carbonizată într-un salon de la etajul întâi al clădirii.

Incendiul a izbucnit într-un salon situat la etajul 1 al clădirii, Pavilionul Mârzescu.

Victima care a murit avea 27 de ani, a transmis Poliția.

„Trupul femeii a fost preluat și transportat la serviciul de medicină legală, în vederea efectuării autopsiei”, a anunțat IPJ Brașov.

De asemenea, două cadre medicale s-au intoxicat cu fum, au fost evaluate medical, dar au refuzat transportul la spital, a precizat ISU Brașov.

”În această după amiază, în jurul orelor 16.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o unitate medicală situată pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Braşov, a izbucnit un incendiu. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, împreună cu echipajele specializate, unde au constatat ca incendiul se manifestă la un etaj superior, iar din nefericire, după lichidarea incendiului, în interiorul unui salon a fost identificată o persoană carbonizată”, a transmis, duminică după-amiază, IPJ Braşov.

”În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună, în consecinţă”, a precizat Poliţia.

Editor: IFA