You are currently viewing Ilie Bolojan: În baza experienței din ultimul an, avem o decizie de a nu participa cu PSD în guvern

Ilie Bolojan: În baza experienței din ultimul an, avem o decizie de a nu participa cu PSD în guvern

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că liberalii nu vor să participe la viitorul Guvern dacă PSD va face parte din Executiv, dar nici nu exclud să acorde votul de învestitură, având în vedere situația în care se află România.
”Am discutat despre posibilitatea participării PNL în guvernul Luca Niculescu. L-am informat pe domnul Luca Niculescu că PNL nu intenționează să participe în acest guvern. Avem o decizie, în baza experienței pe care am avut-o în ultimul an, de a nu mai participa în actualul context politic la guvernări cu Partidul Social-Democrat, iar dacă acest partid va fi într-o guvernare, PNL va intra în opoziție”, a anunțat Ilie Bolojan, după discuțiile cu premierul desemnat.
”L-am informat pe domnul Luca Niculescu că PNL este deschis să acorde un vot de instalare acestui guvern, având în vedere situația în care se găsește România și necesitatea de a avea un guvern cu puteri depline care, pe de-o parte să acționeze pentru a rezolva urgențele bugetare actuale, asigurarea bunei funcționări a serviciilor statului prin rectificarea de buget, luarea de măsuri pentru limitarea cheltuielilor, în așa fel încât să ne încadrăm în ținte, și, sigur, pregătirea bugetului pentru anul viitor, în așa fel încât România să intre într-o perioadă de relansare economică și ceea ce am câștigat, ca eforturile pe care le-au făcut toți românii în acest an să nu fie pierdute”, a  spus Bolojan, la sediul partidlui.

Editor: IFA