You are currently viewing Voleiul se aprinde din nou la Tulcea! Supercupa aduce spectacol de gală pe malul Dunării

Voleiul se aprinde din nou la Tulcea! Supercupa aduce spectacol de gală pe malul Dunării

Spectacol voleibalistic la cel mai înalt nivel, într-o sală care promite să devină noul reper sportiv al orașului! Pe 17 octombrie, Tulcea intră în centrul atenției voleiului românesc și găzduiește Supercupa României, într-un eveniment care aduce față în față cele mai puternice echipe ale momentului din România.

Noua bijuterie construită pe malul Dunării va fi gazda unei zile de excepție pentru iubitorii sportului. Competiția se va desfășura sub denumirea de Super Foundation, după numele partenerului Federației Române de Volei.

Două finale de gală într-o singură zi 

Spectacolul va debuta cu confruntarea din voleiul feminin. Campioana României, CSO Voluntari, se va duela cu CSM Volei Alba Blaj, câștigătoarea Cupei României. Miza este uriașă, iar pe teren se vor întâlni două formații care au demonstrat deja că au ambiția și valoarea necesare pentru a lupta pentru trofee.

Apoi, scena va fi preluată de băieți. Campioana Dinamo București va avea parte de un duel de foc cu SCM Zalău, deținătoarea Cupei României. Un meci care se anunță spectaculos, intens și plin de momente care pot ține publicul cu sufletul la gură până la ultima minge.

Pentru Tulcea, evenimentul reprezintă mai mult decât două partide de volei. Este o oportunitate de a arăta că orașul de la Dunăre poate găzdui competiții sportive de cel mai înalt nivel și că noua arenă are toate ingredientele pentru a deveni un punct important pe harta sportului românesc.

M.I.