Filiala Teritorială Muntenia-Vest a Ordinului Arhitecților din România a aniversat 25 de ani de activitate, moment marcat în preajma Zilei Mondiale a Arhitecturii. Alături de arhitecți s-a aflat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Președintele CJD a vorbit despre rolul arhitecților în dezvoltarea județului și despre nevoia ca investițiile realizate în prezent să țină cont nu doar de funcționalitate, ci și de identitatea comunităților.
„Dâmbovița este în plină dezvoltare, iar fiecare investiție de astăzi va conta pentru generațiile de mâine. De aceea, avem nevoie nu doar de proiecte, ci și de viziune, responsabilitate și soluții care să păstreze identitatea comunităților noastre”, a transmis Corneliu Ștefan.
În acest context, președintele Consiliului Județean a pus accent și pe colaborarea dintre administrația publică și specialiștii în arhitectură, mai ales în condițiile în care proiectele de dezvoltare schimbă treptat imaginea localităților.
„Cred în parteneriatul dintre administrație și arhitecți și în capacitatea noastră de a lucra împreună pentru un județ modern, care să își păstreze autenticitatea”, a mai precizat Corneliu Ștefan.
Președintele CJD a felicitat, la final, membrii Filialei Teritoriale Muntenia-Vest a Ordinului Arhitecților din România pentru cei 25 de ani de activitate și le-a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Arhitecturii.

AUTOR: F.S.














