You are currently viewing De la rafturile cu cărți la „Smart Library”. Agnes Erich, despre locul inteligenței artificiale în bibliotecile viitorului

De la rafturile cu cărți la „Smart Library”. Agnes Erich, despre locul inteligenței artificiale în bibliotecile viitorului

Directorul Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu” Dâmbovița, Agnes Terezia Erich, a participat la Conferința Națională ANBPR, desfășurată la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța. Tema ediției din acest an, „Biblioteca între tradiție și transformare”, a adus în discuție schimbările prin care trec bibliotecile odată cu dezvoltarea noilor tehnologii.

În intervenția sa, Agnes Erich a abordat trecerea de la simpla digitizare a resurselor la conceptul de „Smart Library” – spații inteligente și interconectate, în care tehnologia este integrată în modul de gestionare și valorificare a informației.

Un alt punct al prezentării l-a reprezentat inteligența artificială și rolul pe care bibliotecile publice îl pot avea în infrastructura digitală a comunităților. Directorul bibliotecii dâmbovițene a vorbit și despre utilizarea algoritmilor pentru procesarea informației, fără ca dezvoltarea tehnologică să îndepărteze instituțiile de componenta umană și de misiunea lor culturală.

„Bibliotecile nu mai sunt doar depozite de cărți, ci devin veritabile hub-uri de inovare tehnologică și piloni ai suveranității digitale”, este perspectiva prezentată de Agnes Terezia Erich.

Conferința de la Constanța a reunit profesioniști din domeniul bibliotecilor și a oferit cadrul pentru dezbateri despre felul în care instituțiile tradițional asociate cărții și lecturii își pot adapta serviciile unei societăți în care accesul, gestionarea și utilizarea informației sunt tot mai puternic influențate de tehnologie.

AUTOR: F.S.