Primele ninsori din Munții Bucegi au schimbat nu doar peisajul, ci și condițiile de deplasare pe traseele montane. Stratul de zăpadă, porțiunile de gheață, temperaturile scăzute și vizibilitatea redusă pot transforma o drumeție obișnuită într-o experiență periculoasă. Salvamont Dâmbovița îi avertizează pe turiști să nu subestimeze riscurile și să își adapteze echipamentul și traseele la condițiile specifice sezonului rece.
Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Dâmbovița atrage atenția că vremea la munte se poate schimba rapid, în special la altitudini mari, unde ceața, vântul puternic și temperaturile negative sporesc riscul de alunecare, rătăcire sau hipotermie.
Salvamontiștii recomandă alegerea unor trasee adaptate experienței și condiției fizice a fiecărui turist, precum și evitarea itinerariilor dificile atunci când vremea este nefavorabilă. Echipamentul de sezon rece devine esențial, chiar dacă în zonele de câmpie temperaturile sunt încă specifice toamnei.
Bocancii de munte cu talpă aderentă, îmbrăcămintea în straturi, geaca impermeabilă și rezistentă la vânt, mănușile, căciula și hainele de schimb nu ar trebui să lipsească din rucsacul celor care pornesc pe munte.
O atenție deosebită trebuie acordată și planificării drumețiilor. În această perioadă, zilele sunt tot mai scurte, iar deplasarea pe teren acoperit cu zăpadă sau gheață poate dura considerabil mai mult decât în condiții obișnuite. Salvamontiștii recomandă organizarea traseului astfel încât întoarcerea să se facă înainte de lăsarea întunericului.
De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteorologică și starea traseelor înainte de plecare, să aibă asupra lor un telefon încărcat, o baterie externă, o lanternă frontală și o trusă de prim ajutor. Este important ca o persoană apropiată să cunoască traseul ales și ora estimată a întoarcerii.
În cazul în care condițiile meteorologice se înrăutățesc sau traseul devine nesigur, recomandarea salvatorilor montani este renunțarea la continuarea drumeției, indiferent de obiectivul propus.
Pentru situațiile de urgență, turiștii pot apela numărul **112** sau **0SALVAMONT**, oferind informații cât mai precise despre locul în care se află, numărul persoanelor implicate și natura problemei.
„O tură reușită nu înseamnă atingerea cu orice preț a unui vârf, ci întoarcerea în siguranță”, este mesajul transmis de Salvamont Dâmbovița, odată cu instalarea primelor condiții de iarnă în zona montană a județului.
AUTOR: F.S.














