Locuitorii comunei Dragomirești care au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări care nu respectă autorizația de construire pot solicita intrarea în legalitate, în condițiile prevăzute de noua legislație. Primăria Dragomirești a transmis o informare publică privind posibilitatea obținerii unei autorizații de regularizare, dar și consecințele nerespectării termenelor și condițiilor legale.
Anunțul a fost făcut public de primarul Dragoș Vlădulescu, în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2026, care introduce prevederi referitoare la regularizarea unor lucrări executate fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia.
Potrivit informării, autorizația de regularizare poate fi emisă pentru anumite categorii de construcții, printre care locuințele unifamiliale cu parter, parter și etaj, cu o suprafață construită desfășurată de maximum 150 de metri pătrați. Sunt vizate și anexele locuințelor, anexele gospodărești sau cele ale exploatațiilor agricole, în limita aceleiași suprafețe, precum și lucrările de închidere a balcoanelor, fără extinderea pe domeniul public.
Legea stabilește însă condiții clare. Construcțiile trebuie să respecte reglementările urbanistice aplicabile, iar procedura presupune îndeplinirea cerințelor privind calitatea în construcții, obligațiile fiscale și măsurile contravenționale. De asemenea, există restricții pentru imobilele care sunt monumente istorice sau se află în zone protejate.
O prevedere importantă vizează termenul de un an de la intrarea în vigoare a legii, în care pot fi solicitate autorizații de regularizare și pentru alte categorii de construcții decât cele prevăzute în regimul obișnuit, cu respectarea condițiilor legale.
După expirarea acestui termen, autoritățile pot iniția procedurile de desființare a lucrărilor neautorizate pentru care nu a fost obținută autorizația de regularizare, în condițiile stabilite de lege.
Primăria Dragomirești îi îndeamnă pe cetățenii aflați în această situație să se adreseze Compartimentului Urbanism, pentru a afla dacă lucrările realizate se încadrează în prevederile legale și ce documente sunt necesare.
Informarea administrației locale urmărește să le ofere proprietarilor posibilitatea de a clarifica situația juridică a construcțiilor înainte de aplicarea eventualelor măsuri de desființare.
AUTOR: F.S.














