You are currently viewing Nicușor Dan s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu o delegație a Comisiei de la Veneția

Nicușor Dan s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu o delegație a Comisiei de la Veneția

Luni, 19 octombrie 2026, la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan, Președintele României, a primit o delegație a Comisiei de la Veneția, formată din Marta Cartabia, președintele Comisiei de la Veneția, Simona Granata-Menghini, director în cadrul Secretariatului Comisiei, Eirik Holmøyvik, vicepreședintele Comisiei, Laura-Iuliana Scântei, președintele Subcomisiei pentru Protecția Minorităților Naționale și judecător al Curții Constituționale a României, Iain Cameron, președintele Subcomisiei pentru Drept Internațional, și Tone Sørfonn Moe, consilier juridic al Comisiei.

”Am avut astăzi o discuţie foarte bună cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, condusă de doamna preşedintă Marta Cartabia, despre consolidarea statului de drept, rolul instituţiilor democratice şi respectarea principiilor constituţionale”, a transmis Nicuşor Dan, luni, într-o postare pe Facebook.

”În cadrul întrevederii am reconfirmat angajamentul nostru pentru echilibru instituţional, transparenţă şi respectarea standardelor europene în materie de democraţie şi stat de drept”, a adăugat preşedintele Dan.

Comisia de la Veneția (denumită oficial Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept) este un organism consultativ al Consiliului Europei, format din experți independenți în drept constituțional.

Editor: IFA