România a început în forță Campionatul European de Ciclocros Youth & Master 2026, găzduit de Vatra Dornei! Prima zi a competiției s-a încheiat cu trei medalii pentru sportivii români: două de argint și una de bronz, într-o demonstrație de ambiție, perseverență și pasiune pentru ciclism.
Dincolo de rezultatele sportive, cele trei medalii poartă în spate povești impresionante despre puterea de a lupta, de a reveni și de a-ți depăși propriile limite.
Un moment special a fost oferit de soții Salomé Stan și George Cristian Stan, legitimați la ACS Living Bike, care au urcat împreună pe podiumul european. Ambii au cucerit medalia de argint la categoria Master 35–39 de ani, transformând competiția într-o reușită de familie și într-un exemplu de performanță construită prin pasiune și susținere reciprocă.
Pentru Salomé Stan, medalia are o semnificație aparte. Sportiva a revenit pe podiumul european la doar un an după nașterea celui de-al doilea copil. O performanță care demonstrează că ambiția, disciplina și dragostea pentru sport pot continua să strălucească și dincolo de provocările vieții de familie.
O altă poveste care impresionează este cea a Roxanei Rîmniceanu, reprezentanta ACS Pro Mountain Sports Iași, care a câștigat medalia de bronz. Rezultatul său capătă o valoare cu totul specială în contextul unui parcurs marcat de o încercare extrem de dificilă: în 2024, sportiva a suferit o fractură de coloană. Astăzi, după recuperare și multă determinare, Roxana urcă pe podiumul unui Campionat European.
Trei sportivi, trei medalii și trei povești care transmit același mesaj: limitele pot fi depășite atunci când pasiunea este dublată de curaj, muncă și perseverență.
Rezultatele obținute la Vatra Dornei reprezintă un motiv de mândrie pentru ciclismul românesc și confirmă că sportivii noștri pot concura cu succes la nivel european.
Campionatele Europene de Ciclocros Youth & Master 2026 reunesc la Vatra Dornei sportivi din mai multe țări, într-un eveniment organizat de Federația Română de Ciclism și ACS A Pedal Forward.
Competiția continuă în perioada 14–15 noiembrie, când vor intra în întrecere și tinerii cicliști cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani.
M.I.














