You are currently viewing Județul Dâmbovița ar putea avea un tren metropolitan

Județul Dâmbovița ar putea avea un tren metropolitan

Stații mai dese, dezvoltarea rețelei feroviare existente, trenuri noi între centrele urbane dâmbovițene. Acestea sunt doar câteva repere ale trenului metropolitan, care ar putea face parte din infrastructura dâmbovițeană de transport, cu sprijinul secretarului de stat Ionuț Săvoiu și al președintelui Consiliului Județean Dâmbovița. Astăzi avem o șansă, a subliniat în acest context, Corneliu Ștefan.

”Ionuț Săvoiu este un ministru secretar de stat cu greutate, ceea ce Dâmbovița n-a avut niciodată. Are în subordine, în afară de CFR Marfă și CFR Călători vreo 15 societăți comerciale din subordinea Ministerului Transporturilor și Metroul. Este o surpriză plăcută pentru mine Ionuț, cum a început mandatul de secretar de stat la Ministerul transporturilor. Să știți că este un om activ, este un om implicat și, de când este Ionuț acolo, într-un timp foarte scurt, vom semna un protocol de colaborare, între Consiliul Județean Dâmbovița și Ministerul Transporturilor, pentru includerea județului Dâmbovița în dezvoltarea infrastructurii CFR, pentru realizarea unui tren metropolitan, în județul Dâmbovița, cu punct important și de dezvoltare, municipiul reședință de județ Târgoviște”, a declarat președintele CJD, care a subliniat că autoritățile județene vor face toate demersurile necesare, pentru ca acest proiect să devină realitate.

AUTOR: F.S.