”Vom avea pod peste Ialomița”, anunță primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Edilul subliniază că, în primul rând se va vorbi despre un pasaj pietonal, care va lega cartierul Class Park, de Parcul Chindia și, în acest sens, în perspectivă, se are în vedere extinderea parcului spre această zonă, dar și amenajarea unei noi parcări.
”În primă fază și chiar anul acesta, vom începe amenajarea unei noi parcări care să deservească Parcul Chindia și Grădina Zoologică, dar nu pe partea cu Calea Domnească, ci pe partea cu Cornel Popa. Acolo vom avea, în primă fază 30 – 40 de locuri de parcare, o zonă de acces, care va permite, pe de-o parte intrarea în Grădina Zoologică, iar, pe de altă parte, intrarea către Parcul Chindia, exact pe lângă skate park, chiar în colțul lacului, o zonă foarte căutată și de interes. Asta se va întâmpla chiar anul acesta, sper să și terminăm proiectul, anul acesta. Este prima etapă, pe ceea ce înseamnă modernizarea și punerea în valoare a parcului, avem o suprafață mare, 18 hectare, cu tot cu Grădina Zoologică, și va fi un proiect care, sunt convins, îi va încânta pe târgovișteni”, a explicat edilul târgoviștean.
Cristian Stan a adăugat că aceasta nu este, însă, singura parcare de care se vor putea servi cei care vin în parcul târgoviștean. Cel puțin pentru perioada de weekend, vizitatorii vor putea să-și lase mașinile și în parcarea stadionului, care va avea o capacitate de câteva sute de locuri.
AUTOR: F.S.














