You are currently viewing Gabriela Istrate, profesor de istorie: „O nouă ordine mondială prinde contur, chiar acum”

Gabriela Istrate, profesor de istorie: „O nouă ordine mondială prinde contur, chiar acum”

„O nouă ordine mondială ce prinde contur chiar acum!”, este de părere cadrul didactic dâmbovițean, Gabriela Istrate. Profesorul de istorie subliniază că singurul prieten pe care-l mai are Rusia acum este China și că planurile de atac fulger al Ucrainei i-au fost date peste cap liderului de la Kremlin. După toate semnele, „Rusia e pierdut deja”, subliniază Gabriela Istrate.

„Invadarea Ucrainei de către Rusia i-a deteriorat liderului de la Kremlin în mod inevitabil relațiile cu Occidentul. Singurul „prieten” ce i-a mai rămas, China, arată mai degrabă ca un vultur care așteaptă să se ospăteze!
Câteva concluzii la capătul a 10 zile de conflict:
1.Rusia merge mai rău decât a anticipat oricine! Acum există mai multe informații care sugerează că Putin calculase un război-fulger, pentru 48 de ore. Realitatea i-a demontat acest calcul, prin dârzenia cu care ucrainenii și-au organizat rezistența, dar și prin solidaritatea Occidentului cu Ucraina. De la o zi la alta, armata rusă este tot mai lipsită de alimente și combustibil, iar aprovizionarea ei în zonele de război implică mari resurse.
2.De asemenea, cercurile financiare prefigurează că Rusia va rămâne în curând fără bani, căci războaiele moderne sunt scumpe și mobilizarea acestei armate numeroase, pentru un timp nelimitat, necesită investiții uriașe.
3.Chiar dacă înaintează în teritoriul ucrainian, deplasarea armatei ruse este mult mai lentă decât se credea și nu uniformă – dovadă stau fotografiile vehiculelor rusești capturate și care sugerează foarte clar că, din când în când, rușii au fost nevoiți să se retragă. Tot mai mult se conturează ideea că rușii nu vor reuși să ocupe Ucraina!
4.Strategic, Rusia a pierdut deja! Economia este devastată, iar poziția politică a țării în lume a devenit nepopulară. Băncile rusești sunt supuse unei presiuni severe, activele sunt confiscate, aliații tradiționali au părăsit Rusia, moneda se prăbușește în hiperinflație, capitalul străin fuge și afacerile străine se închid. Și dacă ar reuși să ocupe Ucraina, nimic din toate acestea nu se vor schimba; din contră, unele aspecte s-ar putea înrăutăți, deoarece ocupația va fi în sine costisitoare și va lega trupele de un teritoriu ostil.
În concluzie, aș spune nu numai că Rusia va pierde războiul, ci că l-a pierdut deja. Nu în sensul de a fi total învinsă, ci în sensul de a ajunge într-o situație mai proastă decât cea din care a plecat la 24 februarie 2022″, scrie cadrul didactic într-o postare.

AUTOR: F.S.