SC Unifrutti Impex SRL a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a unui lot de pomelo de provenienţă China, ca urmare a depăşirii valorilor admise de reziduuri de pesticide (Clorpirifos), se arată pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Produsele cu reziduuri de pesticide au fost comercializate în perioada 7 februarie – 5 martie 2022 în reţelele retailerilor Profi şi Carrefour.
„Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul U89-17, achiziţionate în perioada 07.02.2022 – 05.03.2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze la magazin împreună cu bonul fiscal, până pe data de 21.03.2022, urmând să primească în schimb contravaloarea lor. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create”, menţionează societatea.
AUTOR: F.S.














