You are currently viewing România este pe primul loc în UE la producția de floarea-soarelui, dar nu mai are fabrici de prelucrare pentru a produce ulei

România este pe primul loc în UE la producția de floarea-soarelui, dar nu mai are fabrici de prelucrare pentru a produce ulei

România pierde în fiecare an un miliard de dolari pentru că nu transformă în ulei toată cantitatea de semințe de floarea soarelui recoltată.

Din aproape 20 de fabrici mari de ulei cate erau în 1990, țara noastră mai are doar cinci. Ar fi un moment bun pentru autorități să dezvolte această industrie, de vreme ce pe piața europeană nu mai ajunge uleiul pe care îl exporta Ucraina în timp de pace.

Anual, România cultivă o su­pra­faţă de 1,2-1,3 milioane de hectare cu floarea-soa­relui, iar producţia realizată se ridică la 3-3,5 mi­lioane de tone (excepţie fiind anul 2020, când pro­ducţia a fost de 2,4 milioane de tone din cauza secetei), conform datelor statis­tice naţionale. La supra­faţa culti­vată şi pro­ducţie, România se situează pe primul loc în UE, înaintea Franţei.

Bulgaria, Turcia, Ungaria și țări din Asia sau vestul Europei precum Olanda, Franța și Spania, au fost principalii beneficiari ai producției din România.

Cristian Ciocan, producător de floarea soarelui și ulei: „Partea care a rămas, 1.300 de tone, se află la ferme mici. La mici producători cum sunt și eu, de 50-30 de hectare, și trebuie să fim foarte atenți cu aceste stocuri rămase.

România nu are o politică de protecție a siguranței alimentare interne – așa cum aplică, de pildă, Ucraina – țară care asigura între 35 și 45 la sută din uleiul de floarea soarelui prelucrat în Uniunea Europeana, iar la noi exportul nu poate fi controlat. Semințe în valoare de peste 600 de milioane de euro au ieșit din țără acum doi ani, iar în 2021, trendul s-a menținut.

Mircea Kipăilă, asociația agricultorilor Constanța: „Din păcate, nu prelucrăm tot, mai vindem și materie primă de floarea soarelui și atunci cred ca trebuie să ne axăm pe fabricile de prelucrare.

În aceste fabrici de prelucrare, România ar trebui să își producă uleiul pe care îl consumă, dar nu sunt suficiente ca sa prelucreze toată recolta de semințe de floarea soarelui.

În țară mai sunt doar cinci mari producători de ulei de floarea soarelui și cateva zeci de companii mici.

Cristian Ciocan, producător de floarea soarelui și ulei: „Noi producem ulei presat la rece. Prin presarea la rece extragem doar 30% din conținutul de ulei din semințe. Suntem forțați să lucrăm la foc continuu. Încercăm din noiembrie sa facem un stoc.

Dacă toată cantitatea de seminţe ar fi procesată local, România ar juca un rol important şi pe piaţa europeană a uleiului vegetal.

Vă reamintim că producătorul de ulei Mândra, fosta Întreprindere de Ulei Bârlad, recunoscută pentru mărcile de ulei de floarea-soarelui Floris şi Clariol, este scoasă la vânzare, potrivit reprezentanţilor CITR, administrator judiciar al companiei Mândra SA.

„În acest moment fabrica de ulei Mândra nu produce, fiind în stare de conservare. Fabrica împreună cu toate echipamentele este la vânzare“, spune Ionuţ Şandor, partener în cadrul CITR.

Situația din Ucraina a complicat lucrurile. Asociația europeană din Industria Uleiului Vegetal sustine că aproape 200 de mii de tone de ulei care veneau din această țară au încetat să mai fie trimise în porturile europene.

În Spania, unele dintre cele mai mari reţele de magazine de comerţ modern au început să raţioneze vânzările de ulei de floarea-soarelui din cauza conflictului din Ucraina, scrie presa spaniolă.

Autor: Adrian G.