Contextul mondial actual este unul dezastruos. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este, după părerea mea, un război pe care îl trăim cu toții. Ziua de 24 februarie nu a mai fost despre dragoste, ci despre teamă, despre frică. Rapiditatea cu care s-a mobilizat întreaga lume este incredibilă, iar eu nu pot decât să mă înclin în fața celor ce nu au rămas nepăsători. Au trecut deja câteva săptămâni, iar gândul că toată tragedia se va sfârși pare din ce în ce mai neplauzibil și mai îndepărtat.

În prima săptămână nu am reușit să mă adun. Am fost atât de afectată de cele întâmplate încât am pus stop vieții mele și am trăit numai pentru cauza lor. Am propovăduit tuturor celor din jur nevoia pe care o au cetățenii ucraineani și am spus de sute de ori că ajutorul nu trebuie să fie unul major, ci trebuie doar..să fie! Vorbeam cu o fost colegă de facultate, o moldoveancă blondă, frumoasă și inteligenta care, văzând una dintre postările mele mi-a scris. M-a întrebat direct, fără să mă salute, chiar dacă nu mai vorbisem cu ea de aproape doi ani, “eu cum pot să ajut?”. Stabilita imediat după terminarea facultății în Statele Unite ale Americii, Masha nu știa cum să fie de folos, de la o distanță atât de mare de dezastru. Mi-a mărturisit că nu o duce bine cu banii, că lucrează de acasă și că pandemia a afectat-o. Am întrebat-o dacă își poate rupe din timpul liber, dacă mă poate ajuta la traduceri. Desigur că răspunsul ei a fost unul afirmativ, iar eu am spus adio dicționarului și m-am bazat pe Masha. Ea a ajutat la traducerea pliantelor oferite la graniță și a așezat informațiile astfel încât acestea să ajute refugiații. Eu nu am făcut nimic. Eu doar am cunoscut omul potrivit la momentul potrivit. Acesta este unul dintre cele mai frumoase gesturi de umanitate pe care le-am făcut vreodată. Repet, pe mine nu m-a costat nimic. Înțelege-ți acum despre ce vorbesc? Masha a tradus, chiar și pentru mine, conceptele de umanitate, de bunătate și de empatie.

Desigur că alimentele, apa și păturile, produsele de igienă, combustibilul și toate celelalte lucruri pe care nu le primim în mod gratuit, au fost achitate din banii fiecăruia. Vreau să vă spun că nu asta este tot ceea ce contează. Bunătatea și umanitatea nu pot fi cumpărate chiar dacă nenorociții ăștia de bani mănâncă suflete. Dacă este prima dată când ați ajutat, nu va opriți aici. Dacă de data aceasta nu ați avut posibilitatea să ajutați, nu vă întristați, ocazii sunt întotdeauna. Dacă unii dintre voi consideră că au ajutat destul, este în regulă! Încetați să vă mai judecați pe voi înșivă și pe ceilalți pentru orice! Este, poate mai mult ca niciodată, timpul să fim uniți. Nu așteptați și nu vă întrebați dacă războiul va ajunge și în România. El a ajuns deja. Este aici și îl trăim cu toții.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.